11 mai 2012

Vluzări

Nu, nici nu am murit nici nu am plecat la polul nord să violez pinguini şi foci. N-am mai scris nimic de lene, şi că-mi pasă prea puţin de voi. Scriu acum pentru că în weekend o să fiu prea beat să fac asta. Nu mă mai întrebaţi când scriu, nu mă mai împingeţi de la spate, nu-mi mai daţi idei despre ce să scriu. Am şi eu destule, voi sunteţi aici să citiţi ce-mi cacă mie mintea şi atât. Un fel de sclavi, dar fără obligaţii. Dacă vă dau un deget îmi luaţi toată pula, şi nu-i bine. Dar, hai să trec peste asta, mă iau de voi mai încolo. Acum am găsit altceva de care să dau cu pula mea noduroasă. Bine, unora dintre voi o să vi se pară de căcat ce fac, dar tot io sunt ăla care şi-a bătut pula de borţoase, deci ar cam trebui să vă aşteptaţi.

Dar înainte de asta, am descoperit ceva. Cum noaptea este mult prea interesantă pentru mine s-o dorm, mă gândesc la chestii. Ştiţi că mie nu-mi place nici dubstepul, nici dubstepării. Mi se par de căcat. Cea mai jegoasă muzică. La cât de bine a prins chestia asta la fraierii din românia, e imposibil să nu fi văzut pe cineva care să danseze pe dubstep. Dacă nu ai văzut, înseamnă ori că nu ai prieteni drogaţi, ori că nu te duci prin baruri de drogangii, tu fiind singurul om beat pe o rază de 50 de metri. Dansul e mişto. Bine,mie 90% din dans mi se pare ghei, dar să zicem că e mişto, dacă ştii cum să-l faci, şi nu eşti mort de beat să colorezi lumea în vomă. Însă dansul pe dubstep e poponăreală. E ca şi cum te-ai fute în cur, doar că nu te fuţi în cur la propriu. Din ce a văzut ochiul meu bine format, dansul pe dubstep înseamnă să sari de pe un picior pe altul. Nu trebuie s-o faci în ritmul muzicii (care ritm,care muzică?), trebuie doar să ţopăi de pe un picior pe celălalt, ca un câine dinăla care-şi revede stăpânul după mult timp, se aruncă cu labele din faţă pe el, şi cu ălea din spate ţopăie. Cam aşa fac şi dubstepării, doar că mult mai lent. În reluare. Ca şi cum ar fi în noroi până la genunchi şi încearcă să iasă. Iar mâinile le mişcă haotic pe lângă corp, ca şi cum ar da după muște.

Acum să revin la ce voiam eu de fapt să scriu. Vluzării. Adică ăia de se filmează făcând chestii retardate şi le pun pe youtube, dându-se interesanţi. Şi nu, când spun chestii retardate, nu mă refer la chestii dinălea mişto cum fac ăia de la Jackass. Ei sunt prea pârţari pentru asta. Îşi filmează feţele acneice şi corpurile rahitice în timp ce vorbesc chestii retardate şi lipsite de importanţă pe care ei le consideră amuzante. Nu ştiu dacă e coincidenţă, dar toţi arată cam la fel. Genul ăla de puşti bronzat la lumina monitorului care a eşuat lamentabil în viaţa reală şi s-a retras în mediul virtual. La fizic, toţi se încadrează în categoria "juma-de-muscă" şi arată ca şi cum i-ar fi făcut părinţii la beţie, pe wc, în timp ce se căcau. Am făcut eu nişte săpături pe youtube, fiind mai scatofil de genul meu, şi am să bag câteva link-uri. Desigur, ăştia sunt cam ce-i mai cunoscuţi, mai sunt câteva sute,dar sunt prea anonimi şi lipsiţi de importanţă şi probabil ăia s-ar fi bucurat mult prea tare de cele câteva sute de vizualizări de le-ar fi făcut de pe blogul meu. Şi nu, nu am nimic cu ăştia de o să-i înşir mai jos, şi nici cu vlogurile. Unele sunt mişto,adică 2% din ele. În rest doar chestii irelevante şi care nu necesită nici un strop de imaginaţie. Şi probabil o să-mi sară toţi în cap cu replica "măcar lor nu le este ruşine să-şi arate faţa,dar tu scrii sub anonimat". Nu,nu scriu sub anonimat. Dacă o să umbli puţin pe-aici o să afli cum mă cheamă, adresa completă, ţin minte că am lăsat-o printr-un comentariu, poze cu mine.


Mi s-a părut amuzant cum toţi fac acelaşi căcat, adică au minim un filmuleţ în care răspund la întrebări puse de alţi terminaţi în comentarii. Aşa-i că abia aşteptaţi să mă întrebaţi şi pe mine în comentarii dacă-mi plac merele şi cât de mari avea ţâţele aia de-am călărit-o io la ultima beţie? Bine, dacă-mi eşti cititor fidel (ce pula mea zic eu, citittor fidel?), probabil eşti de căcat. Dar, când ai prea puţină imaginaţie şi idei ca să scoţi ceva calumea, îi pui pe fraieri să te întrebe chestii iar tu să răspunzi. Cât de amuzant, m-am crăcănat de râs.

Să încep cu acest băieţel ce are fantezii cu trolli. Trecem peste aspectul lui de zici că s-a bătut cu aspiratorul, iar acesta din urmă câştigă detaşat, lăsându-i o freză de-ţi este mai mare dragul să-l pişi în ea. Şi nişte fălci virgine din care ricoşează pula mai ceva ca din buca de prostituată. Să ne concentrăm puţin la chestiile pe care el încearcă să le zică. După cum vedeţi, lumea îi spune că e un plagiator. Păi, cam toţi fac aceeaşi chestie, şi oricum toţi au copiat asta de la alţii. În tot filmuleţul nu face decât să spună, într-un mod semi-ironic cum că este un plagiator, şi orice ar face, lumea tot îl acuză că copiază pe cineva. Bă puţă, hai că-ţi dau eu o idee. Filmează-te deasupra unei râpe, cu un laţ bine uns cu săpun legat de gât, în timp ce-ţi introduci o pulă de chupacabra vopsita în galben în anus şi vorbeşti despre criza cărnii de vită din India. Sigur o să fii original şi nu se mai ia nimeni de tine.

Continuăm cu micuţul spermatozoid. Nu ştiu câţi ani are,dar sigur n-are nici macar buletin. Nici nu i s-a răcit bine pizda maicăsii de când a scos capul din ea şi s-a apucat de vlog. E atât de frumos încât l-ar ocoli până şi traficanţii de organe. Nu face decât să răspundă la nişte întrebări retardate. Nu zie nimic. Nu are idei. Nu produce nimic. Dacă încercaţi să vă uitaţi la filmuleţele lui, e mai bine s-o faceţi fără sonor. Admiraţi doar gesturile gay şi feţişoara de pufan.

Mergem mai departe,cu acest ciac noris al youtube-ului. Mi-e şi frică parcă să scriu ceva despre el,să nu-l supăr şi să facă exces de întreaga lui masă musculară. La fel ca şi ceilalţi doi de mai sus, nu are nimic relevant de zis, dar măcar are bunul simţ să ascundă asta cu un microfon atât de mişto încât îi aud muşchii cum se încordează şi o tentativă de muzică pe fundal ce-i astupă vocea. Vorbeşte despre plagiat. Oare unde am mai întâlnit eu asta?

Următorul pe lista vluzărilor este acest păpuşel. La ăsta, spre deosebire de cel de sus, merită doar să-l asculţi. Să-i auzi vocea angelică de pârţar, care vorbeşte la telefon! Dacă te uiţi şi la video, observi că se întrece în freza de pămătuf cu primul vluzăr, şi mai are şi facebook-ul deschis undeva pe fundal. Mai băgăm şi feţişoara netedă ca un cur de bebeluş şi obţinem un exces de poponăreală. Dar o face greşit! prea a adunat toate elementele gay într-un singur filmuleţ. Ar fi trebuit să le bage pe rând, în mai multe filmuleţe. Nimic nu ştiţi. E genul de om pe care îţi este imposibil să nu-l fuţi din greşeală după care să-l iei la bătaie.

O dăm pe partea feminină a vluzărilor. Sunt şi dinăstea destule. Mi-e milă de tricoul ăla cu Truda. Dacă ar şti Fotzey ce fani are s-ar lăsa de cântat. Aceleaşi chestii irelevante şi neamuzante ca la restul, facebook-ul deschis în fundal, să vadă lumea că e o persoană sociabilă şi nu stă în casă toată ziua şă-şi bage chestii în vagin. Ne vorbeşte despre o prietenă de-a ei, probabil tot urâtă, neinteresantă şi fără ţâţe, de care nu cred că interesează pe nimeni. Nu am nimic cu ea, nici nu o cunosc,dar mi se pare puţin retardat să le vorbeşti oamenilor de un prieten de-al tău, pe care doar tu îl cunoşti. Tot ea e duduia care se filmează mâncând chipsuri cu wasabi cu încă două pretenaşe, la fel de urâte şi fără ţâţe ca ea. Probabil vrea să ne sugereze fin că noi,restul poporului, suntem atât de chitroşi încât nu ne permitem să dăm doi lei cincizeci pe o pungă de chipsuri şi vine ea, marea guru al youtube-ului să ne arate ce păţim dacă mâncăm aşa ceva. Mişto experiment. O aşteptăm cu partea a 2-a,în care ne arată ce se întâmplă dacă bei acid sulfuric şi-ţi faci o clismă cu căpuşe.

Goblinul cu nume de poşircă mexicană. Parcă mi-e ruşine de mine să mă iau de o jumate de fetiţă, şi asta făcută din beţe şi aţe. Da io sunt mai nesimţit de felul meu, deci voi continua. Nu are nimic intereant de zis, nu e amuzantă, nu se înţelege ce vorbeşte,de parcă ar încerca să pronunţe cuvinte complicate cu gura plină de viespi. Are atât de multă vlagă în ea de zici că e hrănită doar 3 zile pe săptămână cu pâine şi margarină. Cu toate astea, a reuşit să prostească câţiva preşcolari care să spună ceva despre ea, în timp ce se filmează cu degetul, şi asta fără să se fută cu nimeni. Cine-ar fute ceva aşa mic şi fragil? Pare atât de speriată în clipuri de zici că în spatele camerei stă unul cu shotgun-ul îndreptat spre ţeasta ei mică. 

Ultimele pe listă sunt aceste două pizdulici,care au mai puţine vizualizări decât puf pe pizdă. Probabil încă nu au ajuns la vrmea pulii şi încă mai cred că pot fi interesante dacă se filmează spunând chestii, fără să-şi arate ţâţele. Dacă faceţi abstracţie de ce bombăne aia din dreapta, o să vedeţi în stânga ceva ce seamănă cu Mogli din Cartea junglei, care-şi tot dă la o parte bretonul din caşcheta de păr. Nu am înţeles care-i rostul ei acolo, că nu zice mai nimic tot filmuleţul. Probabil nu vrea să vorbească pentru că-i pute gura. Să zicem că e folosită pe post de mascotă. O chestie cu păr. Fetelor, vrem să vă vedem peste 2-3 ani pe Redtube. Acolo sigur o să fiţi mai apreciate dacă vă folosţi gura la ceva mai interesant decât vorbitul.

Mai era încă unul, pe care voiam să-l păstrez la urmă, dar ăsta şi-a dat seama cât de penibil este şi şi-a şters filmuleţele. E un brăilean de clasa a 8-a cu aspect de emolău şi tupeu de cocalar. Tupeu, doar când e în faţa webcam-ului, că în realitate cam suge. Învaţă la liceul de arte din baila, dacă-l cunoaşteţi să-i transmiteţi un bocanc între ochi de la mine. Doar faptul că-i brăilean e de ajuns să mă facă să vreau să-l calc pe muie.

Eu închei aici,pentru că mi s-au terminat vluzării. De fapt nu s-au terminat, pe youtube găsiţi o mulţime, dar mi-e prea lene mie să mai caut. Şi repet din nou, nu am nimic cu nimeni şi nici cu vlogurile. Însă atunci când nu ai nimic interesant de spus şi te filmezi în speranţa că faci chestii amuzante doar pentru că-ţi place să umpli youtube-ul cu tot felul de inutilităti, meriţi să se facă mişto pe seama ta. 

 Dacă nu aveţi ce face,şi vă plimbaţi de la un canal de youtube la altul,o să observaţi că aceşti vlogări se cunosc între ei, îşi fac reclamă şi-şi pupă anusurile unul altuia. Tipic pentru ceva românesc, să te înţelegi bine cu toată lumea. 

Voi ăştia cu vlogurile aţi ajuns ultimele scursuri ale internetului, existenţa voastră este mai inutilă decât maşina cu roţi pătrate sau femeia cu coşuri pe buze.  Ştiu, o să spuneţi că şi eu fac cam aceeaşi chestie, doar că scriu, nu mă filmez. Nu, nu fac aceeaşi chestie. Eu am destule coaie să-mi bag pula în exact ce mă supără, adică ce am făcut şi acum. Îmi folosesc degetele să vă arăt la muie,nu să mă ascund după ele. Dacă nu am nimic de spus, nu postez. Nu pu nchestii inutile doar să-mi păstrez cititorii. Îmi bag pula în ei de cititori,oricum ăştia nu-mi dau nici o satisfacţie, chiar dacă-s 10000 chair dacă-s doar doi. Scriu in primul rând pentru mine, în al doilea rând tot pentru mine, şi tot aşa până când mă plictisesc de numărat. Nu vreau să fac nimănui pe plac şi nu am ajuns sclavul internetului să fac ce-mi spun alţii ca să-mi păstrez cititorii.

 Cam asta e diferenţa între noi. Voi vă futeţi în cur virtual. Eu îi fut pe alţii. Prostituate mici.
Iar ăştia mai sus menţionati,să-mi faceţi câte o muie că v-am făcut reclamă.

Dacă cineva s-a smţit jignit, mă poate înjura şi blestema să nu iau restanţele de luna viitoare, la care oricum nu mă duc. Accept reclamaţii pe id-ul another_jesus şi te las să-mi dai add doar dacă ai ţâţe mari şi lucrezi la fabrica de bere.




10 comentarii:

  1. GoodGuyOvi [tpu]12.05.2012, 00:32

    =]] Cand inchideam un video cu vloozari imi aparea poza cum arati muie :)) ca am deschis multe linkuri de la tine .

    RăspundețiȘtergere
  2. GoodGuyOvi [tpu]12.05.2012, 00:42

    aa..da...si nu-s nefericit... am bere b-) fara alcool :))

    RăspundețiȘtergere
  3. vreau si eu da vreau pula.

    RăspundețiȘtergere
  4. ma cheama bluu3e91 d pe tpu si as vrea sami bei pula bah woodenpintsu matii de gaozar cu raspunsurile matii dak te mai prind p tpu te fut in cur bah macaronarule

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Clar esti un fan de-al unui Vluzăr...
      Copil retardat fără carte...
      Dute la școală și mai vorbim.

      Ștergere
  5. Sunt CaTaLiNaZuZi de pe TPU,auzi,sa nu te mai prind ba futate sa te fut pe chat ca te bag in pizda matii de retardat.
    Sa imi sugi pula zi si noapte!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sugi pula copil tâmpit...Fan al unui vluzăr.
      Imi sugi pula nonstop de cocalar ce esti...

      Ștergere
  6. Pinguinii nu trăiesc la polul nord. Hă-hă.

    RăspundețiȘtergere
  7. Vlogging-ul este o forma de arta.
    P.S. : ai facut greseli gramaticale .

    RăspundețiȘtergere

Despre sfântul Woodenpints